http://www.youtube.com/watch?v=bmivsMFF0…
Îmi amintesc de copilaria mea frumoasă şi umană. Primeam o grămadă de cadouri mai mare decât bradul de Crăciun în ajunul acestuia(cu toate că nu am avut “n” rude cu buzunare mai pline decât părinţii mei). Învăţam engleza din desene animate şi mă bucuram la fiecare Kinder Surprise, deşi nu era cine ştie ce bijuterie scumpă; ideea e simplă – părinţii mei m-au învăţat să mă bucur de orice aş primi. Mergeam la ţară la mamaie cât de des posibil şi alergam desculţă şi învăţam ce înseamnă responsabilitate mergând cu caprele la păscut în pădure. Tot acolo împărţeam orice biscuite cu cei doi verişori ai mei. Am învăţat ce înseamnă familie, sânge, spirit autohton.
Mergeam la mare în fiecare vară cu părinţii mei, pentru că îşi permiteau concediu petrecut altundeva decât la ţară sau acasă. Aveam o puşculiţă în care îmi strângeam monede timp de un an întreg pentru căluţii şi focile din Eforie Nord. Nu m-aş fi îndepartat de meleagurile astea pentru nimic în lume. Dar a fost doar copilăria mea atât de frumoasă, fără puf, dar cu toată căldura sufletului alor mei, sau anii 90, defapt?
Am intrat în sistem, ironic, la sfârşitul anilor 90. Nu m-am temut de nimic în şcoală. Spre deosebire de colegii mei, nu mi s-a părut mare lucru nici în clasa I ca unui băiat să îi placă o fată şi să-i ofere mici cadouri furate de la surorile mai mari. Am luat treaba ca atare, totuşi, am învăţat observând, în paralel, lumea din afară din ce în ce mai periculoasă şi schimbătoare, părinţii din ce în ce mai îngrijoraţi…. cadouri din ce în ce mai puţine.
Toate ca toate, ideea e că am intrat în perioada adolescenţei cu temele făcute, chiar şi exerciţiile suplimentare cele mai grele le-am rezolvat, căpătând un strop de personalitate şi primind mai multe laude decât fetele cu medii mai mari ca mine.
Rage!! in 3…2…1
Mai am un pic şi termin şi cu adolescenţa. Cum se face că nu am povestit nimic despre ea? Păi din cauza împrejurimilor. Ştiţi…din tentativa mea de experienţă a vieţii ştiu că e important să-mi menţin calmul în orice situaţie – bună sau rea şi că nu are rost să-mi pierd timpul judecând ceea ce nu are de-a face cu mine. Nu, române, nu am să-ţi zic să te uiţi în jur. Ştiu, la fel de bine ca şi tine ce înseamnă să fii sătul de ipocrizia târfelor, prostia piţipoancelor, ignoranţa cocalarilor, nesimţirea guvernului, demonismul preşedintelui sau tentativele de manipulare ale mass-mediei care nu face decât să ne întristeze pe noi, ca întreg popor şi să ne ţină acasă în pat cu super speranţă în suflet ca mâine va fi mai bine. Mass-media nu face decât să va hrănească cu frimituri(tot felu de ţagheri chemaţi în emisiuni pentru o anumită perioadă de timp după care nu mai aude nimeni de ei). Ei bine, frimiturile astea, mami, nu fac decât să îţi lase impresia că argumentele lor vor aduce ceva bun, că sunt nişte deştepţi care vor face mai mult decât poţi face tu.
GREŞIT. Statul la televizor sau prin emisiuni nu îi va alunga pe toţi betegii ăştia din ţară. Voi nu ştiţi, frate că mass-media e o putere mare, dar controlată tot de ei? Române, scoală din canapeaua aia jegoasă şi intră peste ei în vilele lor şi spargele geamurile de la maşini. Personal, aveam un scop în viaţă(tot rezultat al adolescenţei petrecute în România) şi anume plecatul în străinătate. Dar profesoara mea de spaniolă are o vorbă pentru care merită tot respectul: “De ce să plec eu? Să plece ei!” – afirmaţie care m-a cam pus pe gânduri. Crezi că sunt doar un copil care nu are habar, nu? Sunt un copil care vede alţi copii greşiţi. Sunt mai apropiată de vârsta copiilor voştri şi credeţi-mă…nu îi văd bine. Să copilăreşti în sistem nu e ok, coiţ…ţineţi-vă copiii mai mult pe acasă şi învăţaţi-i ceva, că în gura părinţilor nu doar se uită, ci se implică şi emoţional. Învaţă-i să împartă pâinea şi cu săracii, nu doar cu prieteni şi cu fraţi. Şi promite-ţi ţie în oglindă că odată ce ai implinit sarcina asta, vei ieşi pe stradă împreună cu ei şi vei lupta “acum ori niciodată” cu lacrimi în ochi şi sânge de tirani în mâini pentru Cluj-Napoca, pentru Marea Neagră, şi nu în ultimul rând…pentru tine şi cei apropiaţi. Fă ceva cu viaţa ta, frăţioare…ridică-te de pe scaun…ACUM!
